top of page

Programul de lucru trebuie creat pentru profit. Nu doar pentru client



program de lucru profit

Ni s-a spus de multe ori: „Fă-ți programul de lucru în funcție de clientul ideal.”Corect… dar incomplet.


Programul de lucru nu este o decizie de marketing. Programul de lucru este o decizie financiară. Una pe care, dacă o iei prost, te poate costa mai mult decât orice abonament la un soft sau o greșeală de preț.


Pentru că dacă ții cont doar de client și nu te uiți la bani, riști să ai un program perfect aliniat cu nevoile pieței… care te duce în pierdere.


Și nu e valabil doar pentru firme cu angajați sau firme cu angajați care lucrează cu publicul. E la fel de important dacă ești soloprenor, ai colaboratori sau un business sezonier.


De ce contează programul de lucru?


Pentru că fiecare oră în care lucrezi costă.

Salarii, utilități, consumabile, prezență, energie.

Dacă ora aceea nu produce încasări suficiente, e o gaură în buget. Și dacă nu o vezi, nu înseamnă că nu există.


În același timp, dacă închizi prea devreme, pierzi vârfurile de vânzare. Dacă deschizi prea târziu, pierzi clienții care te-ar fi ales... dacă erai acolo.


Avatarul clientului e important, dar nu suficient


Nu înseamnă că nu trebuie să cunoști obiceiurile clienților tăi. Dar programul trebuie să fie o ecuație între:


1.     🔍 Când vine clientul?

2.     📈 Ce încasări generează acel interval?

3.     💰 Care este costul de a fi deschis în acel interval?


Dacă punctul 3 e mai mare decât punctul 2, există o problemă.Chiar dacă clientul e prezent, plătești mai mult decât încasezi ca să fii deschis atunci.


Exemple din teren


☕️ O cafenea care deschide și în weekend


Să zicem că vinerea ai 200 clienți. Sâmbăta, 230. Duminica, 250.

Dar sâmbăta și duminica plătești salarii cu spor de weekend, curățenie suplimentară, iar bonul mediu e identic cu cel din cursul săptămânii sau mai mic.


Rezultatul?Ești deschis pentru că „așa face concurența”, dar tu pierzi bani în loc să câștigi.


🏭 O firmă de producție care lucrează în weekend pentru a „onora comenzile rapid”


Plătește muncitorii cu spor de week-end, produc în grabă, mai apar rebuturi, și apoi luni dimineață ai echipa obosită și demotivată.


Cât te costă un specialist care să te ajute să organizezi mai eficient producția și livrarea, astfel încât să nu mai produci în week-end și să economisești 20–30% din costuri? Un program de lucru eficient îți poate aduce doar profit.


Ce ar trebui să faci diferit pentru a crește profitul prin programul de lucru


1.     Măsoară profitul, nu doar prezența.Doar pentru că ai trafic sau clienți, nu înseamnă că ești profitabil.

2.     Calculează costul pe oră de funcționare.Include salarii, energie, consumabile, amortizare, chirie. Compară cu încasările pe acel interval.

3.     Evaluează scenariile alternative.Dacă închizi o zi pe săptămână, ce se întâmplă? Dacă scurtezi programul, ce se schimbă?

4.     Pune profitul la masă când iei decizia.Avatarul clientului e musafirul simpatic, dar PROFITUL e șeful. Doar el te ajută să continui.


În lumea reală, tu nu lucrezi pentru client, lucrezi cu clientul, într-un sistem sănătos.Dacă îl servești perfect, dar pierzi bani constant, nu e sustenabil.


Dacă în schimb construiești un model care ține cont și de obiceiurile clientului, și de realitatea financiară a businessului, atunci ai șanse reale la o creștere sănătoasă.


Dacă vrei să vezi cum te poate ajuta experiența mea în domeniul financiar și în optimizarea de procese pentru a crește profitabilitatea, poți stabili o întâlnire gratuită de cunoaștere.

 
 
 

Commentaires


bottom of page